GANDURI LA INCEPUT DE AN

poza.jpg

SUNTEM DEPENDENTI DE AJUTORUL LUI DUMNEZEU

Iacov 4:13-15 Ascultati, acum, voi care ziceti: „Astazi sau maine ne vom duce in cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie si vom castiga!”, si nu stiti ce va aduce ziua de maine! Caci ce este viata voastra? Nu sunteti decat un abur, care se arata putintel, si apoi piere. Voi, dimpotriva, ar trebui sa ziceti: „Daca va vrea Domnul, vom trai si vom face cutare sau cutare lucru.”

La inceput de an avem entuziasmul un nou inceput si dorinta de a face multe lucruri in anul care ne sta in fata. Sa nu uitam ca in toate realizarile suntem dependenti de ajutorul lui Dumnezeu. Dezamagirile si frustrarile apar si atunci cand omul face planuri pe care nu le poate implini, visurile nu sunt tot una cu iluziile. Insa, atunci cand planuim in rugaciune si Il implicam pe Dumnezeu nu vom face lucrari peste resursele noastre sau sub potentialul pe care il avem datorita harului primit.

SUNTEM DEPENDENTI DE PROTECTIA LUI DUMNEZEU

Ioan 10:27-29 Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea. Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decat toti; si nimeni nu le poate smulge din mana Tatalui Meu.

La inceput de an ne gandim la cum va arata acest an pentru noi, ce ni se va intampla si daca vom face fata greutatilor vietii. Copiii Domnului sunt in mana Lui si avem nevoie sa ne amintim acest adevar in primele zile ale anului: ca din mana lui Dumnezeu nimic nu ne va putea smulge. Asa ca, prin orice situatia grea vom trece, securitatea noastra este garantata de mana Domnului, fapt care ne determina sa privim cu pace si incredere la viitorul pe care il vom descoperi zi dupa zi in noul an.

SUNTEM DEPENDENTI DE PLANUL LUI DUMNEZEU

Romani 8:28 De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.

La inceput de an este bine sa ne amintim ca nu doar noi ne facem planuri pentru noi si familiile noastre, ca, in primul rand, Dumnezeu are deja un plan stabilit pentru noi. Dumnezeu pune impreuna toate lucrurile, pe care noi le numim bune sau rele, dupa planul Sau in vederea implinirii scopului pe care El il are cu noi. Noi nu cunoastem lucrurile care se vor intampla in viata noastra, insa stim ca toate vor lucra spre binele nostru. Aceasta realitate ne ofera bucuria si implinirea vietii de care avem nevoie pentru parcurgerea unui nou an.

Ion Damian

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Să sărbatorim Întruparea Mântuitorului în lumina Scripturii!

Să sărbatorim Întruparea Mântuitorului

în lumina Scripturii!

“Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa: …” Matei 1:18

candle04[2]Adesea auzim vorbindu-se cu nostalgie despre vremuri trecute și bogate în valori. Rememorăm amintiri frumoase cu regretul că astăzi lucrurile nu mai sunt la fel. Identificăm cauze pentru schimbările petrecute în rău și clarificăm soluții pentru o viață cu esență și conținut care să împlinească omul. O intelegere clara a realitatii ajuta, daca exista si implicare pentru corectare, asezarea si pastrarea lucrurilor in fagasul Scripturii. “Invata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima inteleapta!” (Psalmul 90:12)

          Analizand, pe de o parte adevarul Scripturii despre Nasterea Domnului Isus, felul in care generatiile anterioare au fost fidele Bibliei la Sarbatoarea Intruparii Mantuitorului si, pe de alta parte practicile nebiblice ale societatii contemporane cu ocazia Craciunului, ajungem sa ne dorim sincer o traire crestina autentica in aceste zile de sarbatoare si sa impartasim semenilor nostri realitatea venirii in lumea noastra a Mantuitorului si Domnului nostru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. “Eu in ei, si Tu in Mine – pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17:23)

          Cu ajutorul lui Dumnezeu, avem din nou ocazia, sarbatorind Nasterea Domnului, sa ne bucuram de adevar si sa traim in adevar. In aceste zile in care sunt transmise mesaje care ascund adevarul Evangheliei, care aduc confuzie spirituala suntem chemati sa spunem clar insemnatatea Intruparii Mantuitorului, sa ne rugam si sa Îl lasam pe Duhul Sfant sa ne foloseasca pentru ca semenii nostri sa inteleaga mesajul Scripturii si in aceste zile. “Daca vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricina de lauda, caci trebuie s-o vestesc; si vai de mine, daca nu vestesc Evanghelia!” (1Corinteni 9:16)

,,Crainicii erei postcrestine” abia asteapta sa-si faca auzite mesajele de propaganda a imparatiei celui rau manipuland suflete spre pierzarea spirituala. Intelgem acest context in care se afla crestinii, dar si menirea lor de a vorbi despre dragostea lui Dumnezeu si chemarea pacatosilor la mantuire. “Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El.” (Ioan.3:17)

In acest an in care sarbatorim 500 de ani de la Reforma spirituala in care a fost implicat Martin Luther, cand s-a vobit mai mult ca oricand despre necesitatea intoarcerii la izvoare, avem ocazia sa aratam semenilor adevaratul Izvor spiritual sa traim si sa vestim adevarul Scripturii. Prin nasterea Domnului Isus, Dumnezeu s-a intrupat in lumea noastra nu doar pentru a ne arata sfintenia Sa si pacatosenia oamenilor; dorinta Sa arzatoare este sa elibereze omul din pacat, sa il mantuiasca si sa ii ofere o traire in sfintenie. Harul si dragostea lui Dumnezeu au fost revarsate peste omenire in mod concret si practic la nasterea Domnului Isus. “Dar ingerul le-a zis: Nu va temeti: caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi, in cetatea lui David, vi S-a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul.” (Luca 2:10-11)

Pastor Ion Damian

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

PUTEREA RUGACIUNII, partea a IV-a

PRACTICAREA RUGACIUNII

Viaţa apostolului Pavel este plină de activitate. A lucrat cu aceea dragoste sfântă şi curată ce înnobilează sufletul credinciosului până la jertfirea de sine pentru Hristos. Cel ce avea să spună: “nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20) şi “vă rog să călcaţi pe urmele mele” (1Corinteni 4:16) este un exemplu deosebit al rugăciunii. Pavel a trecut prin situaţii similare prin care urmau să treacă şi prin care trec creştinii.

1.RUGĂCIUNEA CONCRETĂ

Luca Sezonov in cartea „Apostolul Pavel, viaţa şi epistolele” spunea că: “În toate cazurile de rugăciunile lui Pavel erau necurmate, concrete şi axate pe nevoile reale ale oamenilor.”  Un exemplu în acest sens îl constituie rugăciunea lui Pavel pentru creştinii din Colose. (Coloseni 1:3–14) Pavel se pleacă pe genunchi, acesta fiind un gest caracteristic.  Apostolul nu pregeta sa se smerească înaintea lui Dumnezeu când se ruga. Cu această ocazie pocăinţa şi credinţa sa erau valorificate în umilinţa avută în prezenţa Creatorului. (Efeseni 3:14)

Deşi, la o analiză superficială a rugăciunii lui Pavel, se poate observa un streotip izvorât din modul în care apostolul îşi începe rugăciunile: “Mulţumim lui Dumnezeu, …” (Coloseni 1:3), rugăciunile lui  Pavel sunt foarte specifice. El îşi începe rugăciunile cu mulţumiri la adresa lui Dumnezeu, însă fiecare rugăciune îşi are specificitatea ei în funcţie de scopul avut. Cererile formulate de apostolul neamurilor se raportau întotdeauna la nevoile concrete ale creştinilor din orice localitate: răspândirea şi triumful evangheliei (2Tesaloniceni 3:1), plinătatea Duhului Sfânt (Efeseni 3:19), mântuirea celor necredincioşi (Romani 10:1), mijlocirea credincioşilor unii pentru alţii (Efeseni 6:18), îndrăzneală în propovăduire (Efeseni 6:19), succesul misiuni şi izbăvirea de duşmani (Romani 15:30–31), încurajarea unităţii (1Tesaloniceni 3:10), cunoaşterea voii lui Dumnezeu (Coloseni 1:9), primirea puterii şi înţelegerii dragostei lui Hristos (Efeseni 3:14–19), înţelegerea profundă a speranţei garantate de Dumnezeu (Efeseni 1:16,18), primirea puterii şi răbdării (Coloseni 1:11; Efeseni 3:16), întărirea şi mărirea credinţei (Efeseni 3:17), întărirea hotărârilor luate pentru Dumnezeu (2Tesaloniceni 1:11), practicarea faptelor bune (Coloseni 1:10). Este evidenţiat clar faptul că Pavel nu se ruga la modul general.

În exemplul amintit puţin mai sus (Coloseni 1:3–14), sunt reliefate patru cereri concrete cu privire la coloseni: ca ei să primească înţelegerea duhovnicească, să aibă un comportament vrednic de Domnul, să aibă parte din plin de putere şi să fie mulţumitori.

În mesajele sale destinate creştinilor, Pavel nu uită să includă şi starea de bucurie permanentă care trebuie să–l caracterizeze pe credincios: “Bucuraţi–vă întotdeauna!” (1Tesaloniceni 5:16), “totdeauna suntem veseli” (2Corinteni 6:10). În acest sens, Pavel scrie epistola către Filipeni, deşi în acea perioadă el era în închisoare. Comentatorii biblici au supranumit această epistolă, Epistola bucuriei. Toate cererile făcute pentru filipeni, apostolul le face cu bucurie. Pentru el era o adevărată desfătare să se roage pentru ei, acest lucru nefiindu–i o povară. Bucuria creştină este o stare sufletească independentă de împrejurările imediate prin care trecem. “În toate rugăciunile mă rog pentru voi toţi, cu bucurie.” (Filipeni 1:4). Această mărturisire a lui Pavel accentuează că nu există vreo rugăciune pe care să nu o facă cu bucurie. Bucuria îl însoţeşte mereu pe apostol ori de câte ori se apropie de Dumnezeu ca să stea de vorbă cu El. Din acest adevăr se desprinde indirect viaţa curată trăită de Pavel care îl face liber înaintea Creatorului, astfel starea lui de bucurie fiind posibilă.

2.PAVEL ARE ÎN VEDERE MAI PUŢIN RUGĂCIUNEA PENTRU SINE

Apostolul vorbeşte prea puţin despre rugăciunile pentru sine, el face doar aluzie la nişte experienţe cu care nu îndrăzneşte să se laude (2Corinteni 12:1–6) “întrucât mă priveşte pe mine însumi nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.” (2Corinteni 12:5). Când se laudă cu slăbiciunea sa, lui Pavel nu–i este greu să se dea pe sine ca exemplu. Însă, când se laudă cu vedeniile şi revelaţiile primite de la Dumnezeu, el nu şi le aplică lui însuşi, ci mai degrabă le descrie într–o manieră impresionantă, ca şi când i s–ar fi întâmplat unei cunoştinţe de ale lui.  El refuză să se implice direct şi personal. Deşi Pavel deţine nenumărate experienţe înălţătoare pe care le–ar putea aminti el nu vede bine venită o astfel de laudă: “ca să nu mă umflu de mândrie.” (2Corinteni 12:7)

John White, în cartea sa “Oameni în rugăciune”, are un capitol destinat apostolului Pavel, dar pe care îl intitulează “Pavel rugându–se pentru alţii. ”Spiritul de slujire care domină persoana lui Pavel îşi spune cuvântul şi în privinţa rugăciunii. Apostolul nu ştie altceva decât să slujească pe Dumnezeu şi pe oameni: “… ca să slujim de lauda slavei Sale …, nu încetez să … vă pomenesc în rugăciunile mele. Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, …, să vă dea un duh de înţelepciune …, şi să vă lumineze ochii inimii …” (Efeseni 1:11–23). Prioritatea lui Pavel era să se roage mai mult pentru alţii decât pentru sine. Acest fapt exprimă desluşit dorinţa arzătoare a apostolului de a sluji semenii, grija mare pe care el o are faţă de aceştia. El se bucură sau se întristează cu ei, se implică practic în viaţa lor şi neîncetat îi poartă în rugăciunile sale. Efeseni 3:14–21 este un alt exemplu care vine să argumenteze cele experimentate puţin mai sus. “…, şi–l rog ca, …, să vă facă să vă întăriţi în putere, …, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; …, să vă puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, …, şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, …, să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu …”

Cel care a afirmat: “Purtaţi–vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2), le–a purtat el primul. Fiindcă Pavel îi iubea pe creştini “cu o dragoste nespusă în Isus Hristos” (Filipeni 1:8), el îi purta în inima lui, “vă port în inima mea” (Filipeni 1:7). Indiferent că era în temniţă sau în libertate, că îi era mai uşor sau mai greu, apostolul purta de grijă şi se ruga pentru semenii lui. “Te rog pentru copilul meu, pe care l–am născut în lanţurile mele: pentru Onisim” (Filimon 10). “Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” (Coloseni 1:24)

Va urma

Pastor Ion Damian

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

PUTEREA RUGĂCIUNII, partea a III-a

prayer.jpgPUTEREA RUGĂCIUNII

partea a III-a

SUBIECTELE RUGĂCIUNII APOSTOLULUI PAVEL

Din conţinutul rugăciunilor apostolului Pavel rezultă mai multe subiecte sau teme. Dacă în spatele fiecărei rugăciuni a apostolului stă un scop, se observă că acestea sunt focalizate şi în jurul unor teme.

  1. Rugăciunea pentru sfinţenie

“Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; …” (1Tesaloniceni 5;23–24).  Apostolul îşi exprimă dorinţa sa ca tesalonicenii creştini să aibă extinsă sfinţirea în ambele părţi ale fiinţei lor: suflet şi trup. Acest subiect avea o deosebită importanţă fiindcă Pavel atingea în rugăciune viaţa creştinilor, cei care erau mântuiţi.

  1. Rugăciune pentru creşterea spirituală

“şi–L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, … în omul din lăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; … să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, …; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, … ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 3:16–19) Cu această ocazie apostolul Pavel se ruga pentru o creştere spirituală a credinciosului. Dar nu este exprimată idea de a trăi o viaţă perfectă, ci aceasta va fi punctul final. “Niciodată nu am putea fi umpluţi de toată plinătatea lui Dumnezeu, ci aceasta este doar un ţel spre care năzuim.”[1]

  1. Rugăciunea pentru intoarcerea necredincioşilor la Dumnezeu

Pavel, fiind un apostol al neamurilor, nu a uitat să facă din lucrarea misionară un subiect al rugăciunilor sale. “Încolo, fraţilor, rugaţi–vă pentru noi ca, Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit …” (2Tesaloniceni 3:1). Apostolul avea dorinţa arzătoare “ca acest Cuvânt al Domnului să producă pretutindeni aceeaşi revoluţie morală şi spirituală pe care a produs–o la Tesalonic.”[2] Prin excelentă, Pavel a fost misionar deosebit, astfel el se ruga mereu pentru mântuirea celor necredincioşi, fie ca erau dintre israeliţi: “Fraţilor, dorinţa mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi.” (Romani 10:1) Chiar dacă iudeii l–au considerat un trădător şi un duşman al Israelului, Pavel exprimă creştinilor din Roma dorinţa lui arzătoare (“dorinţa inimii mele”) ca Israelul să fie mântuit.

  1. Rugăciune pentru cunoaştere

“…, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, …, şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.” Apostolul nu a cerut pentru coloseni ca ei să fie mulţumiţi cu pretenţiile de cunoaştere răspândite de gnostici, ci a dorit ca acei creştini să experimenteze disciplina cunoaşteri voii lui Dumnezeu pentru viaţa lor aşa cum este aceasta descoperită în Cuvântul Său. “Cunoaşterea aceasta nu este de natură lumească ori carnală, ci e caracterizată de înţelepciune şi pricepere duhovnicească …”[3]

  1. Rugăciune pentru putere

“nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, …” (Efeseni 1:15–20) “F.B. Mayer spune: Este putere. Este puterea Lui. Este o putere mare; nimic altceva nu ar da rezultate. Este puterea nespus de mare, dincolo de orice putinţă a minţii de a–şi imagina.”[4] Apostolul Pavel a făcut din puterea lui Hristos o temă a rugăciunii sale, atât pentru consolidarea credinciosului, cât şi pentru depăşirea slăbiciunilor. (1Corinteni 1:8).

  1. Rugăciune pentru perseverare

“Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult …, ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi …, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.” (Filipeni 1:9–11) Apostolul se roagă pentru perseverarea, conştiinciozitatea filipenilor creştini. Toate lucrurile arătate de Pavel pot fi atinse printr–o stăruinţă pe calea creştină. Pavel se roagă acum ca, prim perseverarea în dragostea creştină, credincioşii să poată discerne lucrurile “alese” de cele nealese, atingând astfel măreţul scop al rugăciunii de a–L lăuda pe Dumnezeu.

  1. Rugăciune pentru pace

“Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel …” (2Tesaloniceni 3:16) În această împrejurare Pavel se ruga ca sfinţii suferinzi de la Tesalonic să cunoască pacea pe care o dă Domnul păcii în orice clipă şi în orice fel. Pavel nu se refera la pacea izvorâtă din încetarea prigoanelor, ci la calmul din inima credinciosului, care se bazează pe credinţa în Dumnezeu şi este independentă de împrejurări. Această pace “trebuie să–i conducă pe creştini la o convieţuire armonioasă.”[5]

“Când avem greutăţi este timpul de a ne ruga şi de a–L slăvi pe Dumnezeu. Prea adesea noi ne ridicăm de pe genunchi chiar înainte ca Dumnezeu să ne cutremure inimile. Poate că Dumnezeu nu a răspuns la rugăciune în primele 5 minute ale rugăciunii. Poate că răspunsul nu vine până la miezul nopţii, în cele mai grele ore ale vieţii noastre, când lucrurile par fără speranţă. Fii încurajat şi stăruie în puterea rugăciunii.”[6] Căci Dumnezeu cu siguranţa va răspunde rugăciunii. Nu o va face prea devreme ca să nu fie pierdută valorificarea încrederii în Dumnezeu, însă nici prea târziu, ca să nu fie pierdută credinţa în El.

Apostolul Pavel a privit la nevoile sale şi ale lucrării lui Dumnezeu în care era implicat şi nu a pregetat să le transforme în subiecte de rugăciune. El a crezut şi a experimentat, că împărtăşindu–le lui Dumnezeu, va putea merge înainte.

Va urma

Pastor Ion Damian

[1] William MacDonald, Comentar la Noul Testament, C.L.V., 1998, pag. 754;

[2] Ibidem, pag. 879;

[3] Ibidem, pag. 814;

[4] Ibidem, pag. 736;

[5] Arthur W. Pink, The prayers of the apostole Paul, Moody Press, Chicago, 1967, pag. 46;

[6] John Bisagno, The Secret of positive praying, The Zondervan Corporation, USA, 1986, pag. 104,105;

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

PUTEREA RUGĂCIUNII – prima parte

PUTEREA RUGĂCIUNII

Viaţa de rugăciune a apostolului Pavel este un exemplu demn de urmat.

Prima parte

Creștinii știu că este foarte important ca viaţa de credinţă, studiul Scripturii şi proclamarea Evangheliei să se împletească cu rugăciunea. În felul acesta creştinul are parte de eficienţă şi roade spirituale în trăirea si lucrarea sa pentru Dumnezeu. Trezirile spirituale de ieri şi de azi, slujesc ca mărturie pentru necesitatea rugăciunii. Creştinul trebuie să folosească zilnic propria cameră de rugăciune. El trebuie să aibă timpul şi locul său unde să se întâlnească în linişte cu Dumnezeu.

Viaţa de rugăciune a apostolului Pavel este un exemplu demn de urmat. Cu siguranţă că aceasta îl va influenţa pe cel care o studiază şi îl va motiva la o practică corectă a rugăciunii. Apostolul Pavel a ştiut să folosească puterea rugăciunii, atât pentru viaţa sa, cât şi pentru semenii lui.

Din Cuvântul lui Dumnezeu învăţăm că biruinţa vine pe genunchi. Rugăciunea exprima închinarea care conţine totalitatea atitudinilor fiinţei umane în apropierea sa de Dumnezeu. Această închinare cuprinde lauda, adorarea, mărturisirea păcatelor şi are ca scop părtăşia cu Dumnezeu.

“În primul rând, rugăciunea este un aparat portativ de emisie – recepţie pe timp de război destinat misiunii Bisericii în avansul ei împotriva puterilor întunericului şi necredinţei.”[1]

Sammy Tippit, un creştin devotat rugăciunii, consideră că sunt 3 motive datorită cărora Mântuitorul a stabilit rugăciunea ca prioritate a Bisericii primare. “Viziunea şi pasiunea pentru o lume pierdută ce puteau fi menţinute numai prin rugăciune. … inimile sunt pregătite prin rugăciune ca să primească mesajul lui Hristos. … Dumnezeu nu numai că va deschide inimile pentru Evanghelie, dar va împuternici de asemenea pe cei ce–L proclamă pe Hristos.”[2]

Rugăciunea rămâne o comunicare a omului cu Creatorul Său. Doctrina rugăciunii e puternic conturată în întreaga Biblie, iar practicarea ei de către Mântuitor vine să sublinieze în mod categoric importanţa şi puterea rugăciunii.

Deşi rugăciunea pare un lucru uşor de înţeles la prima vedere, numeroase persoane nu o pot înţelege în profunzimea ei. “Rugăciunea nu poate fi înţeleasă ca o rugăciune către cineva acolo, undeva, într–o îndepărtare, acolo unde se întâlnesc planetele.”[3]

În încercarea minţii omeneşti de a pricepe transcendenţa şi imanenţa lui Dumnezeu, individul poate ajunge prada unei rugăciuni reci şi artificiale. Credinciosul trebuie să se bazeze pe învăţătura Bibliei despre rugăciune şi pe credinţa sa puternică în Dumnezeu.

RUGĂCIUNEA LA EVREI ÎN TIMPUL LUI SAUL

Pentru o înţelegere mai bună a rugăciunilor lui Pavel, înainte de convertire, este bine să se privească la rugăciunea evreilor contemporani, atât cu apostolul Pavel, cât şi cu Mesia. În acest timp rugăciunea evreilor “era limitată de lanţurile mecanismului rigidităţii”[4], pietatea nu mai exista printre evrei, “Dumnezeu nu mai asculta rugăciunile evreilor.”[5]

Cu siguranţă că rugăciunea lui Saul era asemănătoare cu cea a evreilor contemporani cu el. Astfel se pot observa câteva aspecte ale rugăciuni apostolului neconvertit. Rugăciunea evreilor conţinea măreaţa nevoie de Dumnezeu, dependenţa lor ca popor de El. Evreilor le plăcea să amintească în serviciile publice din sinagogi şi Templu că ei sunt poporul lui Dumnezeu. Prin aceasta, se delimitau de celelalte popoare, iar, în timp, s–a ajuns să se cultive o mândrie naţională. În rugăciunea lui Saul era inclusă şi nevoia de iertare, justificare. “Acesta era elementul dominant în rugăciunea evreiască timpurie.”[6] O altă nevoie ce se distinge în rugăciunea evreiască este cea de conversare cu Dumnezeu. Adesea, aceasta era făcută în linişte şi în profundă meditare. Iudeii mai aveau obiceiul să se roage în mod public şi colectiv. Saul în rugăciunea sa, nu trebuia sa uite să amintească cererea pentru solidificarea Israelului. Astfel de rugăciuni erau rostite fie personal, fie colectiv, în Templu, sinagogi sau alte locuri. “Acasă mâncarea fiind sacră”[7], rugăciunile erau făcute înainte sau după mâncare, aceasta constituind în timp o tradiţie. De asemenea, se mai cunoaşte despre rugăciunea evreiască că avea şi un calendar al ei. Diferenţele existente între calendarele evreieşti au cauzat probleme nu doar în privinţa rugăciunii, ci şi în privinţa sărbătorilor şi a sabatului. Acest lucru se observă încă din secolul al doilea înainte de Hristos.

Înainte de convertirea sa, este foarte probabil ca apostolul Pavel să fi practicat rugăciunea în modul prezentat mai sus. Noul Testament nu indică dovezi în acest sens însă, ţinând cont că Pavel înainte de a–L urma pe Hristos s–a identificat cu oamenii religioşi contemporani, se poate ajunge la concluzia că practica rugăciunii observată mai sus a fost comună şi lui.

Michael Shapiro unul din membrii cei mai activi ai comunităţii evreieşti din New York la sfârşit de secol al XX–lea afirma despre rugăciunea evreiască: “unii evrei au nevoie de un ajutor atunci când îşi spun rugăciunea. Legănarea în timpul recitării acesteia a devenit un semn al pietăţii mişcării corpului în ritmul silabelor credinciosului adesea i se adaugă starea de extaz în timpul împărtăşirii misterelor liturghiei. Ei se aşează cu faţa la Est atunci când se roagă; iudei se mândresc pe bună dreptate şi sunt călăuziţi de lege şi tradiţie să se aşeze cu faţa spre capitala ţării lor şi spre locul de origine al Sfintei Sfintelor.”[8] Această afirmaţie subliniază încă o dată formalismul din rugăciunea evreilor care încă nu l–au întâlnit pe Fiul lui Dumnezeu asemenea lui Saul în timp ce călătorea spre Damasc.

LIMBAJUL RUGĂCIUNILOR LUI PAVEL

Pavel Foloseşte în rugăciunile sale termeni care ar fi fost familiari tuturor cunoscătorilor de limba greacă din secolul I, “chiar şi celor recent convertiţi de la păgânism.”[9] Apostolul foloseşte aceşti termeni în expresii care dezvăluie viaţa lui spirituală şi care au rădăcini adânci în Vechiul Testament, în mod particular în Psalmi. Au fost sugerate asemănări cu textele de la Qumran şi au fost remarcate paralele cu LXX (Septuaginta). “Un mare număr de teologi au făcut o legătură între limbajul rugăciunilor lui Pavel şi formulările liturgice ale închinărilor primare.”[10]

Unele rugăciuni ale apostolului sunt deosebite expresii Hristologice, Coloseni 1:3; Efeseni 1:2; 1Corinteni 1:7–9; 2Corinteni 1:3. Pavel a folosit în rugăciunile sale termeni ce erau foarte uzuali pentru predicarea în Biserica primară, cum ar fi: declar, vestesc Evanghelia, a primi, martor, Cuvântul lui Dumnezeu, har, credinţă, nădejde, dragoste.

Va urma

Pastor Ion Damian

[1] John Piper, Să se bucure popoarele, Editura Cartea Creştină, Oradea, 1998, pag. 49;

[2] Sammy Tippit, Factorul rugăciune, Editura Universul, Chişinău, pag. 22;

[3] D. Z. Phillips, The concept of prayer, Basil Blackwell, Oxford, pag. 41;

[4] James H. Charlesworth, The Lord’s prayer, Eerdmans Publishing Co., USA, 1993, pag. 36;

[5] Ibidem, pag. 36;

[6] Ibidem, pag. 42;

[7] Ibidem, pag. 50;

[8] Michael Shapiro, Mândria evreiască, Carol Publishing Group Birch Lane Press, 1997, pag. 39–40;

[9] Gerald F. Hawthorne, Ralph P. Martin, Daniel G. Reid, Dicţionary of Paul and his letters, Inter Varsity Press, 1993, pag. 730;

[10] Ibidem, pag. 730;

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

TVR: Dezbatere pe tema propunerii legislative a cetățenilor de revizuire a Constituției României pentru clarificarea definiției căsătoriei

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Cu vestim Evanghelia?

,,sa știți ca Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi” Luca 10:11

Trăim cu scopul de a fi fericiţi. In sensul acesta, bucuria realizărilor personale deţine rolul major in împlinirea noastră. Căutam sa ne investim viata in lucrurile care ne aduc fericirea, dar oare chiar procedam aşa? Pentru cate lucruri zadarnice ne cheltuim resursele vieţii? Care sunt lucrurile ce ne aduc fericirea? Am putea spune ca acestea diferă de la persoana la persoana, depinde de aşteptările fiecăruia. Suntem siguri ca avem aşteptările corecte cu privire la viata noastră? Intr-o zi vom sfârşi viata pe acest pamant. In acel moment vom ramane cu viata noastră veşnica, viata care nu se mai număra in ani si care nu are un sfârşit. Acum ne trăim viata in ambele lumi, cea materiala si cea spirituala . Insa, intr-o zi vom parasi lumea acestui pamant pentru a trai veşnic in lumea despre care ne vorbeşte Dumnezeu. Oare care din aceste doua lumi sa fie mai reala? Una se trece, iar alta este veşnica. O viata fericita este reala doar când suntem împliniţi in ambele lumi pentru care am fost creaţi sa trăim conform planului Creatorului.

            Privind la misiunea Domnului Isus, observam ca El Si-a implinit chemarea. Dintre profetiile care vorbesc despre Mesia, amintim urmatoarele care indica lucrarea Sa: sa aducă un Legământ nou (Ieremia 31:31-34, Matei 26:26-28); sa predice Evanghelia (Isaia 61:1-3, Luca 4:17-21); sa moara pentru păcatul omului (Isaia 53:4-6, 1Petru 1:18-19);  sa unească poporul lui Dumnezeu (Isaia 19:23-25, Efeseni 2:11-22); sa cheme neamurile (Isaia 11:10, Romani 15:9-12).

            Privind la misiunea noastra, putem spune ca ne urmam chemarea? Stim ca fericirea vietii noastre este strans legata de implinirea voii lui Dumnezeu care ne-a chemat la mantuire, crestere spirituala si slujire in lucrarea Sa.

Astăzi sunt tot mai putini oameni care plâng pentru păcatele lor, insa si mai putini oameni care mai plâng pentru păcatele altora. Exemplul oferit de Moise după ce poporul Israel s-a închinat viţelului de aur, ne motivează sa fim alături de sufletele care s-au îndepărtat de Dumnezeu (Exod 32:11–14 si Exod 32:31–32). E dureros sa vezi oameni care nu mai sunt interesaţi de Evanghelie ca sa se întoarcă la Dumnezeu din viata de păcat. E trist sa vezi creştini care nu mai sunt interesaţi de Evanghelie ca sa o vestească celor pacatosi. Dumnezeu aseaza uneori oameni langa noi pentru o singura data in viata noastră (de exemplu, mergem intr-o calatorie cu trenul) si noi putem alege sa le vorbim acestor oameni despre starea vremii, economie, orice si sa nu le spunem Evanghelia.

Evanghelia  după Marcu Îl prezintă pe Domnul Isus ca venind sa slujească, Marcu 10:45 „Căci Fiul Omului n-a venit sa I se slujească, ci El sa slujească, si sa-Si dea viata ca răscumpărare pentru mulţi!” Apostolul Pavel se prezintă ca fiind un rob al Domnului Isus. Cuvântul „rob”, folosit de apostolul Pavel, vine din grecescul „doulos” care înseamnă sclav. Acest termen indica statutul cel mai de jos, „ultimul sclav dintre sclavi”, cel care se supune pe sine însuşi voinţei stăpânului. (Rom.1:1). Iata cateva pasaje Biblice care ne cheama la slujire: Sa slujeşti lumea nu foloseşte la nimic, ci dimpotrivă este periculos! Matei 16:26-27;  Sa slujeşti doar lui Dumnezeu, aşa este Biblic! Matei 4:10; Sa slujeşti urmându-L pe Domnul Isus! Ioan 12:26; Sa slujeşti din lăuntrul fiinţei tale! Romani 1:9; Sa slujeşti lui Dumnezeu in ciuda ofertei lumii! Filipeni 3:3; Sa slujeşti pe pamant ca sa poţi sluji si in cer! Apocalipsa 7:13-17; Sa slujeşti ca un rob a lui Dumnezeu pe pamant, ca sa fii un rob binecuvântat in Imparatia Sa! Apocalipsa 22:3. Noi cui vestim Evanghelia?

Ion Damian

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu