PUTEREA RUGĂCIUNII, partea a III-a

prayer.jpgPUTEREA RUGĂCIUNII

partea a III-a

SUBIECTELE RUGĂCIUNII APOSTOLULUI PAVEL

Din conţinutul rugăciunilor apostolului Pavel rezultă mai multe subiecte sau teme. Dacă în spatele fiecărei rugăciuni a apostolului stă un scop, se observă că acestea sunt focalizate şi în jurul unor teme.

  1. Rugăciunea pentru sfinţenie

“Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; …” (1Tesaloniceni 5;23–24).  Apostolul îşi exprimă dorinţa sa ca tesalonicenii creştini să aibă extinsă sfinţirea în ambele părţi ale fiinţei lor: suflet şi trup. Acest subiect avea o deosebită importanţă fiindcă Pavel atingea în rugăciune viaţa creştinilor, cei care erau mântuiţi.

  1. Rugăciune pentru creşterea spirituală

“şi–L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, … în omul din lăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; … să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, …; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, … ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 3:16–19) Cu această ocazie apostolul Pavel se ruga pentru o creştere spirituală a credinciosului. Dar nu este exprimată idea de a trăi o viaţă perfectă, ci aceasta va fi punctul final. “Niciodată nu am putea fi umpluţi de toată plinătatea lui Dumnezeu, ci aceasta este doar un ţel spre care năzuim.”[1]

  1. Rugăciunea pentru intoarcerea necredincioşilor la Dumnezeu

Pavel, fiind un apostol al neamurilor, nu a uitat să facă din lucrarea misionară un subiect al rugăciunilor sale. “Încolo, fraţilor, rugaţi–vă pentru noi ca, Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit …” (2Tesaloniceni 3:1). Apostolul avea dorinţa arzătoare “ca acest Cuvânt al Domnului să producă pretutindeni aceeaşi revoluţie morală şi spirituală pe care a produs–o la Tesalonic.”[2] Prin excelentă, Pavel a fost misionar deosebit, astfel el se ruga mereu pentru mântuirea celor necredincioşi, fie ca erau dintre israeliţi: “Fraţilor, dorinţa mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi.” (Romani 10:1) Chiar dacă iudeii l–au considerat un trădător şi un duşman al Israelului, Pavel exprimă creştinilor din Roma dorinţa lui arzătoare (“dorinţa inimii mele”) ca Israelul să fie mântuit.

  1. Rugăciune pentru cunoaştere

“…, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, …, şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.” Apostolul nu a cerut pentru coloseni ca ei să fie mulţumiţi cu pretenţiile de cunoaştere răspândite de gnostici, ci a dorit ca acei creştini să experimenteze disciplina cunoaşteri voii lui Dumnezeu pentru viaţa lor aşa cum este aceasta descoperită în Cuvântul Său. “Cunoaşterea aceasta nu este de natură lumească ori carnală, ci e caracterizată de înţelepciune şi pricepere duhovnicească …”[3]

  1. Rugăciune pentru putere

“nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, …” (Efeseni 1:15–20) “F.B. Mayer spune: Este putere. Este puterea Lui. Este o putere mare; nimic altceva nu ar da rezultate. Este puterea nespus de mare, dincolo de orice putinţă a minţii de a–şi imagina.”[4] Apostolul Pavel a făcut din puterea lui Hristos o temă a rugăciunii sale, atât pentru consolidarea credinciosului, cât şi pentru depăşirea slăbiciunilor. (1Corinteni 1:8).

  1. Rugăciune pentru perseverare

“Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult …, ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi …, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.” (Filipeni 1:9–11) Apostolul se roagă pentru perseverarea, conştiinciozitatea filipenilor creştini. Toate lucrurile arătate de Pavel pot fi atinse printr–o stăruinţă pe calea creştină. Pavel se roagă acum ca, prim perseverarea în dragostea creştină, credincioşii să poată discerne lucrurile “alese” de cele nealese, atingând astfel măreţul scop al rugăciunii de a–L lăuda pe Dumnezeu.

  1. Rugăciune pentru pace

“Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel …” (2Tesaloniceni 3:16) În această împrejurare Pavel se ruga ca sfinţii suferinzi de la Tesalonic să cunoască pacea pe care o dă Domnul păcii în orice clipă şi în orice fel. Pavel nu se refera la pacea izvorâtă din încetarea prigoanelor, ci la calmul din inima credinciosului, care se bazează pe credinţa în Dumnezeu şi este independentă de împrejurări. Această pace “trebuie să–i conducă pe creştini la o convieţuire armonioasă.”[5]

“Când avem greutăţi este timpul de a ne ruga şi de a–L slăvi pe Dumnezeu. Prea adesea noi ne ridicăm de pe genunchi chiar înainte ca Dumnezeu să ne cutremure inimile. Poate că Dumnezeu nu a răspuns la rugăciune în primele 5 minute ale rugăciunii. Poate că răspunsul nu vine până la miezul nopţii, în cele mai grele ore ale vieţii noastre, când lucrurile par fără speranţă. Fii încurajat şi stăruie în puterea rugăciunii.”[6] Căci Dumnezeu cu siguranţa va răspunde rugăciunii. Nu o va face prea devreme ca să nu fie pierdută valorificarea încrederii în Dumnezeu, însă nici prea târziu, ca să nu fie pierdută credinţa în El.

Apostolul Pavel a privit la nevoile sale şi ale lucrării lui Dumnezeu în care era implicat şi nu a pregetat să le transforme în subiecte de rugăciune. El a crezut şi a experimentat, că împărtăşindu–le lui Dumnezeu, va putea merge înainte.

Va urma

Pastor Ion Damian

[1] William MacDonald, Comentar la Noul Testament, C.L.V., 1998, pag. 754;

[2] Ibidem, pag. 879;

[3] Ibidem, pag. 814;

[4] Ibidem, pag. 736;

[5] Arthur W. Pink, The prayers of the apostole Paul, Moody Press, Chicago, 1967, pag. 46;

[6] John Bisagno, The Secret of positive praying, The Zondervan Corporation, USA, 1986, pag. 104,105;

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

PUTEREA RUGĂCIUNII – prima parte

PUTEREA RUGĂCIUNII

Viaţa de rugăciune a apostolului Pavel este un exemplu demn de urmat.

Prima parte

Creștinii știu că este foarte important ca viaţa de credinţă, studiul Scripturii şi proclamarea Evangheliei să se împletească cu rugăciunea. În felul acesta creştinul are parte de eficienţă şi roade spirituale în trăirea si lucrarea sa pentru Dumnezeu. Trezirile spirituale de ieri şi de azi, slujesc ca mărturie pentru necesitatea rugăciunii. Creştinul trebuie să folosească zilnic propria cameră de rugăciune. El trebuie să aibă timpul şi locul său unde să se întâlnească în linişte cu Dumnezeu.

Viaţa de rugăciune a apostolului Pavel este un exemplu demn de urmat. Cu siguranţă că aceasta îl va influenţa pe cel care o studiază şi îl va motiva la o practică corectă a rugăciunii. Apostolul Pavel a ştiut să folosească puterea rugăciunii, atât pentru viaţa sa, cât şi pentru semenii lui.

Din Cuvântul lui Dumnezeu învăţăm că biruinţa vine pe genunchi. Rugăciunea exprima închinarea care conţine totalitatea atitudinilor fiinţei umane în apropierea sa de Dumnezeu. Această închinare cuprinde lauda, adorarea, mărturisirea păcatelor şi are ca scop părtăşia cu Dumnezeu.

“În primul rând, rugăciunea este un aparat portativ de emisie – recepţie pe timp de război destinat misiunii Bisericii în avansul ei împotriva puterilor întunericului şi necredinţei.”[1]

Sammy Tippit, un creştin devotat rugăciunii, consideră că sunt 3 motive datorită cărora Mântuitorul a stabilit rugăciunea ca prioritate a Bisericii primare. “Viziunea şi pasiunea pentru o lume pierdută ce puteau fi menţinute numai prin rugăciune. … inimile sunt pregătite prin rugăciune ca să primească mesajul lui Hristos. … Dumnezeu nu numai că va deschide inimile pentru Evanghelie, dar va împuternici de asemenea pe cei ce–L proclamă pe Hristos.”[2]

Rugăciunea rămâne o comunicare a omului cu Creatorul Său. Doctrina rugăciunii e puternic conturată în întreaga Biblie, iar practicarea ei de către Mântuitor vine să sublinieze în mod categoric importanţa şi puterea rugăciunii.

Deşi rugăciunea pare un lucru uşor de înţeles la prima vedere, numeroase persoane nu o pot înţelege în profunzimea ei. “Rugăciunea nu poate fi înţeleasă ca o rugăciune către cineva acolo, undeva, într–o îndepărtare, acolo unde se întâlnesc planetele.”[3]

În încercarea minţii omeneşti de a pricepe transcendenţa şi imanenţa lui Dumnezeu, individul poate ajunge prada unei rugăciuni reci şi artificiale. Credinciosul trebuie să se bazeze pe învăţătura Bibliei despre rugăciune şi pe credinţa sa puternică în Dumnezeu.

RUGĂCIUNEA LA EVREI ÎN TIMPUL LUI SAUL

Pentru o înţelegere mai bună a rugăciunilor lui Pavel, înainte de convertire, este bine să se privească la rugăciunea evreilor contemporani, atât cu apostolul Pavel, cât şi cu Mesia. În acest timp rugăciunea evreilor “era limitată de lanţurile mecanismului rigidităţii”[4], pietatea nu mai exista printre evrei, “Dumnezeu nu mai asculta rugăciunile evreilor.”[5]

Cu siguranţă că rugăciunea lui Saul era asemănătoare cu cea a evreilor contemporani cu el. Astfel se pot observa câteva aspecte ale rugăciuni apostolului neconvertit. Rugăciunea evreilor conţinea măreaţa nevoie de Dumnezeu, dependenţa lor ca popor de El. Evreilor le plăcea să amintească în serviciile publice din sinagogi şi Templu că ei sunt poporul lui Dumnezeu. Prin aceasta, se delimitau de celelalte popoare, iar, în timp, s–a ajuns să se cultive o mândrie naţională. În rugăciunea lui Saul era inclusă şi nevoia de iertare, justificare. “Acesta era elementul dominant în rugăciunea evreiască timpurie.”[6] O altă nevoie ce se distinge în rugăciunea evreiască este cea de conversare cu Dumnezeu. Adesea, aceasta era făcută în linişte şi în profundă meditare. Iudeii mai aveau obiceiul să se roage în mod public şi colectiv. Saul în rugăciunea sa, nu trebuia sa uite să amintească cererea pentru solidificarea Israelului. Astfel de rugăciuni erau rostite fie personal, fie colectiv, în Templu, sinagogi sau alte locuri. “Acasă mâncarea fiind sacră”[7], rugăciunile erau făcute înainte sau după mâncare, aceasta constituind în timp o tradiţie. De asemenea, se mai cunoaşte despre rugăciunea evreiască că avea şi un calendar al ei. Diferenţele existente între calendarele evreieşti au cauzat probleme nu doar în privinţa rugăciunii, ci şi în privinţa sărbătorilor şi a sabatului. Acest lucru se observă încă din secolul al doilea înainte de Hristos.

Înainte de convertirea sa, este foarte probabil ca apostolul Pavel să fi practicat rugăciunea în modul prezentat mai sus. Noul Testament nu indică dovezi în acest sens însă, ţinând cont că Pavel înainte de a–L urma pe Hristos s–a identificat cu oamenii religioşi contemporani, se poate ajunge la concluzia că practica rugăciunii observată mai sus a fost comună şi lui.

Michael Shapiro unul din membrii cei mai activi ai comunităţii evreieşti din New York la sfârşit de secol al XX–lea afirma despre rugăciunea evreiască: “unii evrei au nevoie de un ajutor atunci când îşi spun rugăciunea. Legănarea în timpul recitării acesteia a devenit un semn al pietăţii mişcării corpului în ritmul silabelor credinciosului adesea i se adaugă starea de extaz în timpul împărtăşirii misterelor liturghiei. Ei se aşează cu faţa la Est atunci când se roagă; iudei se mândresc pe bună dreptate şi sunt călăuziţi de lege şi tradiţie să se aşeze cu faţa spre capitala ţării lor şi spre locul de origine al Sfintei Sfintelor.”[8] Această afirmaţie subliniază încă o dată formalismul din rugăciunea evreilor care încă nu l–au întâlnit pe Fiul lui Dumnezeu asemenea lui Saul în timp ce călătorea spre Damasc.

LIMBAJUL RUGĂCIUNILOR LUI PAVEL

Pavel Foloseşte în rugăciunile sale termeni care ar fi fost familiari tuturor cunoscătorilor de limba greacă din secolul I, “chiar şi celor recent convertiţi de la păgânism.”[9] Apostolul foloseşte aceşti termeni în expresii care dezvăluie viaţa lui spirituală şi care au rădăcini adânci în Vechiul Testament, în mod particular în Psalmi. Au fost sugerate asemănări cu textele de la Qumran şi au fost remarcate paralele cu LXX (Septuaginta). “Un mare număr de teologi au făcut o legătură între limbajul rugăciunilor lui Pavel şi formulările liturgice ale închinărilor primare.”[10]

Unele rugăciuni ale apostolului sunt deosebite expresii Hristologice, Coloseni 1:3; Efeseni 1:2; 1Corinteni 1:7–9; 2Corinteni 1:3. Pavel a folosit în rugăciunile sale termeni ce erau foarte uzuali pentru predicarea în Biserica primară, cum ar fi: declar, vestesc Evanghelia, a primi, martor, Cuvântul lui Dumnezeu, har, credinţă, nădejde, dragoste.

Va urma

Pastor Ion Damian

[1] John Piper, Să se bucure popoarele, Editura Cartea Creştină, Oradea, 1998, pag. 49;

[2] Sammy Tippit, Factorul rugăciune, Editura Universul, Chişinău, pag. 22;

[3] D. Z. Phillips, The concept of prayer, Basil Blackwell, Oxford, pag. 41;

[4] James H. Charlesworth, The Lord’s prayer, Eerdmans Publishing Co., USA, 1993, pag. 36;

[5] Ibidem, pag. 36;

[6] Ibidem, pag. 42;

[7] Ibidem, pag. 50;

[8] Michael Shapiro, Mândria evreiască, Carol Publishing Group Birch Lane Press, 1997, pag. 39–40;

[9] Gerald F. Hawthorne, Ralph P. Martin, Daniel G. Reid, Dicţionary of Paul and his letters, Inter Varsity Press, 1993, pag. 730;

[10] Ibidem, pag. 730;

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

TVR: Dezbatere pe tema propunerii legislative a cetățenilor de revizuire a Constituției României pentru clarificarea definiției căsătoriei

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Cu vestim Evanghelia?

,,sa știți ca Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi” Luca 10:11

Trăim cu scopul de a fi fericiţi. In sensul acesta, bucuria realizărilor personale deţine rolul major in împlinirea noastră. Căutam sa ne investim viata in lucrurile care ne aduc fericirea, dar oare chiar procedam aşa? Pentru cate lucruri zadarnice ne cheltuim resursele vieţii? Care sunt lucrurile ce ne aduc fericirea? Am putea spune ca acestea diferă de la persoana la persoana, depinde de aşteptările fiecăruia. Suntem siguri ca avem aşteptările corecte cu privire la viata noastră? Intr-o zi vom sfârşi viata pe acest pamant. In acel moment vom ramane cu viata noastră veşnica, viata care nu se mai număra in ani si care nu are un sfârşit. Acum ne trăim viata in ambele lumi, cea materiala si cea spirituala . Insa, intr-o zi vom parasi lumea acestui pamant pentru a trai veşnic in lumea despre care ne vorbeşte Dumnezeu. Oare care din aceste doua lumi sa fie mai reala? Una se trece, iar alta este veşnica. O viata fericita este reala doar când suntem împliniţi in ambele lumi pentru care am fost creaţi sa trăim conform planului Creatorului.

            Privind la misiunea Domnului Isus, observam ca El Si-a implinit chemarea. Dintre profetiile care vorbesc despre Mesia, amintim urmatoarele care indica lucrarea Sa: sa aducă un Legământ nou (Ieremia 31:31-34, Matei 26:26-28); sa predice Evanghelia (Isaia 61:1-3, Luca 4:17-21); sa moara pentru păcatul omului (Isaia 53:4-6, 1Petru 1:18-19);  sa unească poporul lui Dumnezeu (Isaia 19:23-25, Efeseni 2:11-22); sa cheme neamurile (Isaia 11:10, Romani 15:9-12).

            Privind la misiunea noastra, putem spune ca ne urmam chemarea? Stim ca fericirea vietii noastre este strans legata de implinirea voii lui Dumnezeu care ne-a chemat la mantuire, crestere spirituala si slujire in lucrarea Sa.

Astăzi sunt tot mai putini oameni care plâng pentru păcatele lor, insa si mai putini oameni care mai plâng pentru păcatele altora. Exemplul oferit de Moise după ce poporul Israel s-a închinat viţelului de aur, ne motivează sa fim alături de sufletele care s-au îndepărtat de Dumnezeu (Exod 32:11–14 si Exod 32:31–32). E dureros sa vezi oameni care nu mai sunt interesaţi de Evanghelie ca sa se întoarcă la Dumnezeu din viata de păcat. E trist sa vezi creştini care nu mai sunt interesaţi de Evanghelie ca sa o vestească celor pacatosi. Dumnezeu aseaza uneori oameni langa noi pentru o singura data in viata noastră (de exemplu, mergem intr-o calatorie cu trenul) si noi putem alege sa le vorbim acestor oameni despre starea vremii, economie, orice si sa nu le spunem Evanghelia.

Evanghelia  după Marcu Îl prezintă pe Domnul Isus ca venind sa slujească, Marcu 10:45 „Căci Fiul Omului n-a venit sa I se slujească, ci El sa slujească, si sa-Si dea viata ca răscumpărare pentru mulţi!” Apostolul Pavel se prezintă ca fiind un rob al Domnului Isus. Cuvântul „rob”, folosit de apostolul Pavel, vine din grecescul „doulos” care înseamnă sclav. Acest termen indica statutul cel mai de jos, „ultimul sclav dintre sclavi”, cel care se supune pe sine însuşi voinţei stăpânului. (Rom.1:1). Iata cateva pasaje Biblice care ne cheama la slujire: Sa slujeşti lumea nu foloseşte la nimic, ci dimpotrivă este periculos! Matei 16:26-27;  Sa slujeşti doar lui Dumnezeu, aşa este Biblic! Matei 4:10; Sa slujeşti urmându-L pe Domnul Isus! Ioan 12:26; Sa slujeşti din lăuntrul fiinţei tale! Romani 1:9; Sa slujeşti lui Dumnezeu in ciuda ofertei lumii! Filipeni 3:3; Sa slujeşti pe pamant ca sa poţi sluji si in cer! Apocalipsa 7:13-17; Sa slujeşti ca un rob a lui Dumnezeu pe pamant, ca sa fii un rob binecuvântat in Imparatia Sa! Apocalipsa 22:3. Noi cui vestim Evanghelia?

Ion Damian

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Credința ucenicilor la Paste

SCOPUL DOMNULUI ISUS DE PASTE

Evanghelia dupa Luca 24:13-35

Credinta credinciosilor

Evanghelistul Luca prezinta transformarea celor doi ucenici, in drum spre Emaus, in ziua Invierii Mantuitorului. Ucenicii sunt transformati datorita scopului pe care Domnul Isus l-a avut pentru ei. Sa observam scopul Domnului Isus asa cum reiese din intalnirea Sa cu cei doi ucenici in drum spre Emaus.

Evanghelia prezinta starea unecicilor din acel moment.

Ucenicii sunt preocupati mai mult de rastignirea Domnului decat de invierea Lui. Ei vorbeau si se intrebau despre cele intamplate cu Domnul Isus (vs.14), erau ingrijorati de cele intamplate si traiesc considerand ca Domnul Isus este mort, desi El mergea alaturi de ei.

Ucenicii sunt conectati doar la umanitatea lor, aveau impiedicati ochii sa-L recunoasca pe Domnul, cand El a umblat alaturi de ei (vs.16). Rationamentul ucenicilorlor afecteaza ochii lor, astfel nu se pot bucura ca-L vad pe Domnul.

Ucenicii traiesc nefericti, erau tristi (vs.17B), tristetea le cuprinsese inima, de fapt intreaga lor fiinta.

Ucenicii sunt bine informati, au stiut istoria rastignirii Domnului (vs.19-20). Desi ucenicii au fost cu Mantuitorul la rastignirea Lui, dar mai ales au fost cu El in misiunea Lui auzindu-I invataturile, chiar si cele despre inviere, toate acestea nu i-au ajutat la nimic in ziua Invierii.

Ucenicii traiesc deznadajduiti (vs.21). Toata speranta ucenicilor este spulberata de un mare “dar”, care aduce umbra deznadejdii peste inima lor.

Ucenicii sunt lipsiti de credinta, nu cred in marturia invierii Domnlui (vs.22-24). Invierea Domnului Isus nu poate fi reala pentru ei, ci este mai degraba basm, fantezie pentru mintea lor.

Sufletul ucenicilor tanjeste dupa Domnul Isus, isi doresc prezenta Domnlui, desi nu-L recunosc (vs.29). Se pare ca inima lor s-a trezit inaintea mintii lor.

Ucenicii sunt convinsi prin descoperirea Mantuitorului, binecuvantarea rostita de El la frangerea painii le deschide ochii (vs.30-31). O intalnire obisnuita, cu un oarecare strain, se transfoma in una care are putere sa schimbe viata lor.

Ucenicii isi regreta necredinta (vs.32). In ciuda necredintei, ucenicii au parte de harul credintei.

Ucenicii sunt capabili de lucruri mari, marturisesc cu inflacarare invierea Domnului Isus (vs.33-35). Intalnirea cu Domnul vietii ii mobilizeaza sa faca o lucrare incredibila pentru ei cu putin timp inainte.

Evanghelia prezinta scopul Domnului Isus cu privire la ucenici in ziua Invierii Sale.

Domnul este interesat sa fie aproape de ucenici, s-a apropiat sa mearga alaturi de ucenici (vs.15). El merge alaturi de ucenici desi pentru multa vreme El este un strain pentru acestia.

Domnul este interesat de framantarile ucenicilor, doreste ca ucenicii sa vorbeasca si in fata Lui ceea ce ei deja vorbisera in dialogul lor personal. El vrea sa auda ceea ce ucenicii discutau in taina, atinge in mod direct framantarea ucenicilor (vs.17a).

Domnul este interesat de credinta ucenicilor, chiar si atunci cand acestia sunt necredinciosi (vs.25), El foloseste invatatura prorocilor cu privire la Domnul Cristos (vs.25-26) ca acestia sa creada. Domnul face apel la Scriptura pentru intelegerea adevarului Invierii Sale. Domnul este interesat de intelegerea Scripturii de catre ucenici, explicandu-le-o (vs.27).

Domnul este interesat de raspunsul ucenicilor, le ofera libertate in actiune (vs.28B), El nu este un invatator care Isi impune invatatura.

Domnul este interesat sa se descopere ucenicilor, El nu a plecat din mijlocul ucenicilor pana cand ei nu L-au recunoscut (vs.30-31). Daca pe Toma ranile Domnlui l-au determinat sa creada, pe acesti doi ucenici binecuvantarea rostita la frangerea painii ii determina sa creada.

Domnul este interesat de marturia intalnirii ucenicilor cu El. Daca Mariei Domnul ii spune sa mearga sa marturiseasca invierea Lui ucenicilor, acestor doi ucenici Domnul nu le cere asa ceva, ci ei au initiativa marturisirii (vs.33-35).

Ucenicii au inteles scopul Domnului pentru ei in ziua Invierii Sale, cat si mesajul care  i-a transformat intr-u totul, ei au zis ucenicilor ,,A inviat Domnul cu adevarat si S-a aratat lui Simon.” (vs.34).

Astazi, scopul Domnului Isus in zilele in care sarbatorim Invierea Sa este acelasi pe care El  l-a avut pentru ucenicii Lui. Ucenicii Domnului trebuie astazi sa-si verifice starea spirituala si sa urmeze intru totul scopul Domnului pentru ei. Dumnezeu sa ne ajute sa traim schimbati de Domnul vietii si sa implinim scopul mortii si invierii Sale in locul in care El ne-a asezat sa traim.

Ion Damian

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Implicare in vestirea Evangheliei

poza

Iata cateva texte Biblice care arata dorinta Domnului Isus ca ucenicii Sai sa fie implicati activ in lucrarea de vestire a Evangheliei:

  • Luca 8:1 „Curând dupã aceea, Isus umbla din cetate în cetate si din sat în sat si propovãduia si vestea Evanghelia Împãrãtiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El;”
  • Luca 9:1 – 6 „Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Sãi, le-a dat putere si stãpânire peste toti dracii, si sã vindece boalele. Apoi i-a trimis sã propovãduiascã Împãrãtia lui Dumnezeu, si sã tãmãduiascã pe cei bolnavi. … Ei au plecat, si au mers din sat în sat, propovãduind Evanghelia, si sãvârsind pretutindeni tãmãduiri.”
  • Luca 10:1 – 3 „Dupã aceea Domnul a mai rânduit alti saptezeci de ucenici, si i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetãtile si în toate locurile, pe unde avea sã treacã El. Si le-a zis: „Mare este secerisul, dar putini sunt lucrãtorii! Rugati, deci, pe Domnul secerisului sã scoatã lucrãtori la secerisul Sãu. Duceti-vã; iatã, vã trimit ca pe niste miei în mijlocul lupilor.”
  • Matei 28:18 – 20 „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, si le-a zis: „Toatã puterea Mi-a fost datã în cer si pe pãmânt. Duceti-vã si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatãlui si al Fiului si al Sfântului Duh. Si învãtati-i sã pãzeascã tot ce v-am poruncit. Si iatã cã Eu sunt cu voi în toate zilele, pânã la sfârsitul veacului. Amin.”

Ucenicii au avut parte de pregatire pentru lucrarea misionara, de invatatura directa de la Domnului Isus, de observare a lucrarii privind la felul in care Mantuitorul a vestit Evanghelia, dar si de o implicare activa in mod practic.

Pregatirea pentru misiune si evanghelizare, descoperirea metodelor de lucru ne sunt si azi necesare, dar nu aici se sfarsete implicarea noastra misionara. Tinta noastra este sa comunicam Evanghelia, iar semenii nostri sa ajunga sa ia o decizie in ce priveste relatia lor cu Dumnezeu.

Mesajul Evangheliei este acelasi, mesajul imnurilor crestine este aceleasi, insa ceea ce face diferenta in lucrarea misionara este credinta, determinarea si atitudinea noastra printr-o implicare activa. Cand plecam in misiune fiind convinsi ca nimic nu se mai poate intampla si nimeni nu se va mai pocai, cu siguranta ca ne vom rezuma doar la o slujba religioasa si este foarte putin probabil sa avem roade spirituale. Dar cand inima noastra este plina de incredere in harul lui Dumnezeu si implicarea noastra misionara este determinata, oamenii de langa noi vor simti focul dragostei noastre pentru Domnul si vor avea ocazia sa fie cercetati.

Conform cu Evanghelia după Luca 10, vestirea Evangheliei este o rânduiala a Domnului Isus, implica rugăciunea ucenicilor, mobilizează ucenicii si ii pune pe pacatosi in fata alegerii spirituale. Se poate spune ca vestirea Evangheliei si invitarea oamenilor la Dumnezeu reprezintă Evanghelizarea, insa vestirea Evangheliei fara invitarea oamenilor sa ia decizia pocăinţei înseamnă o simpla informare, iar invitarea la o decizie spirituala pentru Dumnezeu fara vestirea Evangheliei este doar un indemn. Domnul Isus pe crucea de la Golgota a spus ,,s-a isprăvit !” (Ioan 19:30), însemnând ca El Si-a făcut partea Lui misionara, iar acum urmează ca si noi sa ne facem partea noastră in vestirea Evangheliei pentru lucrarea Imparatiei lui Dumnezeu in rândul semenilor noştri.

Noi cui vestim Evanghelia?

Ion Damian

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Esenta Sarbatorii Nasterii Domnului Isus Cristos

 

iarna

Esenta Sarbatorii Nasterii Domnului Isus Cristos

Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.” – Isaia 9:6

Sarbatoarea Nasterii Domnului Isus este ziua in care crestinii celebreaza Intruparea Mantuitorului. Biblia nu indica data exacta a intruparii Sale, iar crestinii primelor secole nu au avut o data specifica pentru sarbatorirea Nasterii Mantuitorului.

  • Istoria zilei Sarbatorii

Evangheliştii Noului Testament au relatat despre naşterea Mântuitorului fără a menţiona o dată anume, iar Biserica primului secol nu a sărbătorit naşterea Domnului Isus.

Începând cu secolul al II-lea d.Ch., scriitorii creştini au vorbit despre data probabilă a naşterii Domnului Isus, fără a o considera sărbătoare. Episcopul Telesphorus, conducător al Bisericii din Apus, ar fi susţinut că serviciul bisericesc pentru celebrarea naşterii Domnului Isus ar trebui să aibă loc în luna decembrie. În primele trei secole ale istoriei bisericii, creştinii au celebrat naşterea Mântuitorului în diverse zile ale anului.

Spre sfarsitul secolului al IV- lea d.Ch., Craciunul este celebrat in general in biserici, desi era sarbatorit la date diferite. Cu privire la calcularea datei nasterii Mantuitorului, au fost folosite diferite metode care au sugerat zilele: 2 ianuarie, 18 aprilie, 19 aprilie, 20 mai si 25 decembrie.

In cele din urma, 25 decembrie a devenit ziua recunoscuta oficial ca data a nasterii Domnului Isus, astfel Biserica a prezentat oamenilor o alternativa crestina la sarbatorile pagane, care celebrau Saturnalia si solstitiul de iarna. De exemplu, Domnul Isus a fost prezentat ca Soarele neprihanirii (Mal.4:2), inlocuind zeul soare, Sol Invictus.

Pe masura ce Crestinismul a inaintat in Europa a preluat multe obiceiuri din sarbatorile pagane de iarna, cum sunt folosirea stejarului verde, a vascului, a pomului de Craciun si a focului de lemne. In acelasi timp, crestinii au introdus obiceiuri noi, cum sunt ieslea nasterii si cantarea de colinde.

Indiferent de data, este bine că lumea creştină doreşte să aibă în fiecare an o zi în care să redescopere in mod special semnificaţiile întrupării Fiului lui Dumnezeu, conform Sfintelor Scripturi.

  • Abordarea Sarbatorii

In fiecare etapa a istoriei crestine a existat o minoritate de conducatori crestini care s-au opus sarbatoririi Craciunului. Aceasta opozitie a avut la baza unul din factorii: o respingere a autoritatii ecleziastice care dorea sa stabileasca zile oficiale de sarbatoare; o impotrivire fata de bautura, petrecerile si imoralitatea asociata cu sarbatorile Craciunului; asocierea continua a Craciunului cu idei si practici pagane.

Unii protestanti, Calvin, Knox, puritanii englezi si americani si multi prezbiterieni au refuzat sa sarbatoreasca Craciunul. Insa, luteranii, reformatii din Europa continentala si majoritatea celorlalti protestanti au pastrat sarbatoarea Craciunului cautand sa puna accentul pe adevarul prezentat in doctrina intruparii.

De asemenea, odata cu raspandirea crestinismului in Africa, Asia si America Latina, multe obiceiuri si idei noi au fost inserate in sarbatoarea Craciunului.

La jumatatea secolului XX, Craciunul a ajuns sa fie sarbatorit aproape in mod universal de crestinii din toata lumea.

  • Trairea Sarbatorii

Persoanele incluse de Scriptura in tabloul nasterii Domnului Isus, au parte de bariere in drumul lor catre Mantuitor: cultura, distanta si timpul pentru magi; serviciul pentru pastori; mandria si aroganta pentru Irod;  ipocrizia si fatarnicia pentru preotii de la curtea lui Irod si indiferenta pentru cei din Betleem. Aceste bariere i-au oprit pe unii, in schimb pe altii nu i-au putut retine din drumul lor catre Domnul Isus. Dumnezeu a oferit reurse tuturor pentru a se inchina Domnului si a se bucura de nasterea Lui: Cuvantul lui Dumnezeu scris pentru preotii care citesc profetiile; mesagerii lui Dumnezeu, ingerii, care se arata pastorilor; calauzirea lui Dumnezeu, steaua, pentru magi, cat si mesajul ingerului pentru pastori.

“Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat” se refera atat la umanitatea, cat si la dumnezeirea Domnului Isus. Dumnezeu ni S-a oferit pe Sine in Domnul Isus Christos. Planul lui Dumnezeu la intruparea Domnului a fost sa ne ofere un Mantuitor. Intalnirea cu Domnul Isus a fost suficienta si i-a facut pe cei sinceri sa fie fericiti. De-a lungul istoriei, oamenii au mai adaugat lucruri personale pe lista de Craciun pentru a fi fericiti. In ciuda dezvoltarii listei de Craciun, tot mai multe persoane sunt neimplinite de Craciun fiindca au lasat sa le scape ceea ce era important sa traiasca la aceasta Sarbatoare. Este necesar sa ne aducem aminte de ziua nasterii Domnului si sa rememoram secretul bucuriei de la primele persoane implicate.

Intruparea Domnului Isus vorbeste despre dragostea, iertarea si Imparatia lui Dumnezeu care sunt oferite prin har pacatosilor mantuiti. Iata dar, care este esenta Sarbatorii Nasterii Domnului Isus Cristos!

Ion Damian

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu